miercuri, 18 mai 2011

Sirop de muguri de brad

Îmi miroase casa a pădure, după siropul acesta. Pădure de conifere, mai exact. Am atacat o frumuseţe de brad pentru a pune în practică reţeta, dar nu l-am văduvit de cine ştie ce: nici nu se cunosc două crengi jumulite de muguri, la înălţimea lui de câţiva metri.


Am scotocit după o reţetă şi am găsit, într-o carte de inspiraţie americană, una care mi s-a părut mie interesantă. Zice aşa: un kilogram de muguri de brad nu mai mari de 3-4 centimetri lungime se spală bineeee şi se pun la fiert în 2 litri de apă, la foc mic, pentru circa o oră. Apoi se opreşte focul şi se lasă oala să stea cel puţin o zi, după care se strecoară, iar sucul se fierbe cu zahăr, proporţia fiind de 1,5 kilograme de zahăr la un litru de lichid. 
Treaba asta cu spălatul nu e aşa uşoară: mugurii sunt foarte fragezi şi se rup, iar între fire au purici, praf, coji de răşină. Când se consideră că impurităţile rămase au ajuns la o concentraţie acceptabilă, mugurilor li se taie capetele şi se spală iar.
După tot coafajul acesta, iese o grămadă păroasă şi verde, proaspătă şi bine mirositoare, care, pusă la fiert, în scurt timp îşi pierde verdele primăvăratic pentru un... maroniu, să zicem, de-a dreptul inhibitor.
Am pus mugurii fierţi la aşteptat o zi (dacă stau la răcoare, au nevoie de două zile), iar după 24 de ore i-am strecurat. A ieşit o zeamă a cărei culoare îţi tăia subit pofta de mâncare, dar am continuat procesul tehnologic, mergând pe mâna strămoşilor şi crezând orbeşte în proprietăţile mugurilor de brad.
Sucul l-am pus la fiert cu zahăr şi l-am lăsat pe foc până s-a limpezit, s-a îngroşat şi s-a închis la culoare. Dar nu îl fierbeţi prea tare că îşi pierde aroma de pădure de conifere şi veţi rămâne doar cu un foarte colorat sirop de apă cu zahăr şi urme de ulei de brad. A ieşit ceea ce puteţi vedea mai jos.
Se poate spune că este un sirop medicinal. Sigur, dacă îl bei simplu, cu linguriţa, atunci când ai roşu în gât. Sau e un sirop numai bun de combinat cu apă minerală. Eu aşa am făcut. Fiind încă în faza de testare (îl prepar acum pentru prima oară), îl am pe listă pentru a-l pune în ceai, cafea şi în prăjituri (pentru însiropare).
Mă gândeam că ar merge şi cu o tărie, dar asta e pentru un episod viitor. Atunci am să vă povestesc despre ceea ce ardeleni numesc lichior (de fapt un rachiu de îţi crapă dinţii) din muguri de brad.
Până atunci... sănătate şi să beţi sirop de muguri de rad numai cu apă minerală!

8 comentarii:

  1. Buna dimineata,

    am citit ca siropul se poate face si in varianta cu miere si fara fierbere, e drept ca necesita un timp mai indelungat

    Reteta e preluata din Formula AS:
    ''intr-un borcan de sticla sau, mai bine, intr-un vas de lut cu capac se pun alternativ un strat de muguri de brad, un strat de miere (fiecare cu grosime de aproximativ doua degete), pana se ajunge la gura recipientului, unde se pune ultimul strat de miere. Se inchide ermetic vasul si se lasa la intuneric si racoare sau ingropat in pamant vreme de patru-opt saptamani. Dupa trecerea acestui interval, se filtreaza continutul, iar siropul obtinut se trage in sticle inchise la culoare''.
    Cu drag
    Maria

    RăspundeţiȘtergere
  2. Asa este, Maria. Este de preferat varianta prepararii la rece daca il faci in scopuri medicinale. Iar mierea poate inlocui zaharul cu succes in toate siropurile. Gustul nu este acelasi, dar e foarte sanatos.
    Acuma... eu recunosc ca m-am destrabalat si am facut cu zahar, iar ca siropul asta a fost deja baut pe jumatate, cu apa minerala...

    RăspundeţiȘtergere
  3. ehe, eu mai am de anul trecut încă... anul ăsta nu cred că mai fac.

    RăspundeţiȘtergere
  4. Dar cu apa minerala ai incercat? Noi nu ne-am mai despartit de el dupa ce am descoperit combinatia...

    RăspundeţiȘtergere
  5. Gabi, eu stiu aceeasi reteta de la o manastire. Maicile il fac tot fara fierbere doar ca, in loc sa il ingroape in pamant, il pun la frigider :)
    Abia astept sa fac si eu, la noi se bea imediat!

    RăspundeţiȘtergere
  6. Oana, eu nu mai ingrop nimic de cand am cautat, jumatate de zi, impreuna cu jumatate de familie, o damigeana cu tuica ingropata de bunicul sotului meu acum vreo 25 de ani... Nu am gasit-o, evident.
    Dar poate fac si varianta de sirop la rece, cu miere. Inainte de asta, astept sa se faca lichiorul din muguri de brad....

    RăspundeţiȘtergere
  7. Cred ca vi s-a uscat gatlejul de atat cautat!

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oo, daaaa... A fost gasita acum, de curand. Au spart-o, din gresela, cand au vrut sa faca fundatia unui gard. Au plans un pic langa ea, s-au imbatat cu vaporii si au sapat mai departe.

      Ștergere